Toate intervențiile și reviziile la mașină eu le fac la reprezentanță, pentru că știu că acolo găsesc oameni specializați pentru mașina mea, care să îmi ofere o explicație și consultanță.
Recent am avut o mică problemă cu mașina, nimic prea grav dar destul de ciudată situația. Mașina nu a mai pornit, nu reacționa la apăsarea butonului de pornire, baterie aveam. Totul s-a întamplat într-o duminică seară, în parcarea unui mall. Nu aveam ce să fac sau pe cine să sun așa că am sunat la Ford România pentru că știam că au un program de asistență, asta pentru că m-au informat cei de la Tiriac Auto Constanța când mi-am facut revizia și țin mereu să-mi amintească să apelez la acest serviciu daca am probleme. Explic problema mea și mi se spune că voi fi contactat în 2-3 minute de partenerul local. La doar câteva secunde deja eram sunat să mi se spună că va ajunge la mine în maxim 15 minute. A ajuns la mine în 10 minute, explic iar problema, se uită omul la mașină. Încercă pornirea mașinii pe loc dar fără succes, așa că o urcăm pe rampă și o ducem la service să o lăsăm acolo ca luni dimineață să se ocupe de ea. Mi s-a oferit posibilitatea de a alege la ce service autorizat doresc să o duc.
Costul tractării? Zero, gratuit. Pentru că am făcut reviziile la reprezentanță. Cu toate că mulți se feresc de reprezentanță pretinzând că prețurile sunt mult mai mari. Mie mi s-a întâmplat ca la reprezentanță să primesc uneori prețuri mai mici față de alte service-uri la care am cerut prețuri.
Cei de la Țiriac Auto Constanța au înteles când le-am explicat că am nevoie de mașină cât mai repede pentru că am programat un drum la Botoșani. M-au ținut tot timpul la curent cu starea mașinii și mi-au dat mașina la timp, gata de drum.
Sunt câteva avantaje când vine vorba de service-ul reprezentanței: diferite servicii, piese originale, consultanță, iar în cazul meu tractare gratuită.
M-am bucurat să beneficiez de acest serviciu. Acum am aflat că pot să îmi înlocuiesc gratuit logo-ul de la mașină, care e puțin deteriorat. În același timp beneficiez și de o inspectie tehnică gratuită.
Emilian
03 nov. 2015 13:18Depinde de mașină. Dacă e nouă, sau relativ nouă, se merită să o întreții cum trebuie.
De exemplu la mine. O revizie în service m-ar ajunge la 30% din valoarea mașinii. :))
Unde ajungem?
Pentru cazuri din astea, există nea Petrică, mecanicul.
Pustiu
03 nov. 2015 16:26Masina mea nu-i prea noua, are 7 ani. Fiecare service autorizat ia in calcul si vechimea masinii.