• De Black Friday nu doar că poți să îți cumperi produsele dorite de la GSMnet.ro la preț redus, dar ai ocazia să câștigi și unul dintre cele 12 premii cadou (3 x Handsfree Bluetooth Plantronics Voyager, 4 x Carkit Bluetooth Parrot MINIKIT NEO 2 HD sau 5 x Boxa Portabila Bluetooth Yamazoki...

    citeste tot »

Mare Nostrum organizează dezbaterea Planului Strategic de Acţiune, pentru Marea Neagră

Marea Neagra
Marea Neagra

ONG Mare Nostrum marchează, în fiecare an, Ziua Internaţională a Mării Negre, prin organizarea unor evenimente publice de informare şi conştientizare a cetăţenilor, cu privire la necesitatea protejării mediului înconjurător. Una dintre cele mai importante activităţi propuse, în cadrul ediţiei de anul acesta, este seminarul SAP, în cadrul căruia vor fi discutate aspectele cuprinse, în Planul Strategic de Acţiune, pentru Marea Neagră, adoptat în anul 2009. Evenimentul va avea loc, în perioada 26 – 27 octombrie, la Hotel Ibis, din Constanţa, începând cu orele 11.00.

Evenimentul, care face parte din cadrul Zilei Internaţionale a Mării Negre, este finanţat şi susţinut de Comisia Mării Negre şi se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Mediului şi Pădurilor. În cadrul acestuia vor fi dezbătute aspecte, legate de stadiul implementării Planului Strategic de Acţiune, din anul 1996, aspecte referitoare la starea mediului marin şi la importanţa implicării şi conştientizării publicului, cu privire la necesitatea protejării Mării Negre.

Avem onoarea ca, anul acesta, să fim gazdele acestui important seminar – primul dedicat noului Plan Strategic de Acţiune, pentru Marea Neagră. Pe agenda de lucru a seminarului este prevăzută dezbaterea unor teme, prin intermediul cărora se urmăreşte cunoaşterea, în detaliu, a Planului, din anul 2009. În cea de-a doua zi a seminarului, subiectele, cuprinse pe agenda de lucru, vor fi dezbătute în cadrul unor workgroup – uri, urmând ca, ulterior, să fie prezentate rezultatele şi concluziile acestor workgroup – uri”, a declarat Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai: Ministerului Mediului şi Pădurilor, Prefecturii Constanţa, Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Constanţa, Gărzii de Mediu, Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, OMV Petrom, Prefecturii Tulcea etc.

Rezultatele aşteptate, ca urmare a acestui seminar, vizează identificarea şi elaborarea unor măsuri concrete, de către autorităţile participante, care să conducă la implementarea acestui plan, în România.

Sponsor: Comisia Mării Negre

Parteneri media: Observator de Constanţa, Jurnalul de Constanţa, Constănţeanul.com, Radio Sky, Fotografa.ro, Telisso

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.