După succesul primei ediții din 2014, Constanța va fi din nou gazda Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră (SCF Black Sea Tall Ships Regatta).
Evenimentul va avea loc între 8 și 11 septembrie, în portul Constanța. Sunt așteptate la start 15 veliere din 6 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj.
„Avem atât nave care vin din nou în Constanța datorită succesului din 2014, dar avem și 6 nave noi față de prima ediție. O altă noutate a acestei ediții este că vom adaugă la conceptul acestui eveniment și diversitatea culturală specifică Dobrogei. Muzica, dansurile, artizanatul și gastronomia fiecărei etnii dobrogene vor fi prezente în cele patru zile completând spectacolul oferit de nave și echipaje. Reușim astfel să îmbinăm ce este mai reprezentativ pentru noi – marea, multi-culturalitatea, dar și istoria, ținând cont că suntem în proximitatea zonei peninsulare pe străzile căreia va avea loc parada echipajelor ce se va încheia cu ceremonia de premiere din Piața Ovidiu”, a declarat Alin Vintilă, reprezentantul organizatorilor din România ai evenimentului.
La Regata Marilor Veliere din anul 2014 au participat la Constanța 13 veliere, 1500 de membri de echipaj, iar numărul vizitatorilor a fost de peste 100.000 pe întreaga durată a evenimentului.
Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân și Liga Navală Română, cu sprijinul Administrației Porturilor Maritime Constanța.
Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaționale ce se desfășoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizație non-profit din Marea Britanie care în 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activității sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele și promovarea prieteniei și înțelegerii la nivel internațional.
Informații despre eveniment se pot găsi și pe Facebook, pe pagina ofiaciala a evenimentului: Regata Marilor Veliere
Adaugă un comentariu